Despre noi
Studioul de balet Crina Voevod — primul studio de balet din Cluj-Napoca — a fost înființat în anul 1998. Programa acestui studio, prin modul în care este structurată, vine în întâmpinarea mai multor categorii de vârstă:
- Educație prin dans (pentru copii de 4 - 5 ani);
- Dans clasic (pentru copii de peste 6 ani, inclusiv adolescenți).
Educația prin dans
Pregătirea la vârsta de 4 - 5 ani
Educația prin dans este o metodă minunată de a pune corpul copiilor în mișcare, fără ca ei să depună un efort fizic conștient. Prin poveste și jocuri inducem copiilor mișcări care să le stimuleze imaginația dansantă, cum ar fi saltul unui greieraș, mersul legănat al unui pinguin, zborul unui fluturaș, toate în ritmul muzicii, bătând din palme, dansând. Pas cu pas, copiii vor fi introduși în lumea fascinantă a dansului clasic, într-un mod natural și jucăuș.
Dans clasic
Etapele 1-4
- copii 6 - 8 ani
- copii 8 - 10 ani
- copii 10 - 12 ani
- adolescenți peste 12 ani
Cursul cuprinde un studiu al mișcărilor dansului clasic, diferențiat pe grupe, după metoda Vaganova. Pe lângă acest studiu al dansului clasic, cursul își propune și alte obiective: formarea și educarea personalității fiecărui elev, stimularea motivației intrinseci. Aranjamentul meu a modificat și a perfecționat acest sistem în 4 etape, unde copiii vin de regulă o dată pe săptămână sau cel mult de două ori. Pentru orice grupă de vârstă exercițiile de la bară, din mijlocul sălii și ușoarele combinații de sărituri trebuie să împlinească visul micuțelor balerine de a dansa pe scenă. Astfel, spre încântarea publicului, o dată la doi ani elevii acestui studio prezintă un spectacol de balet, iar în anii în care nu are loc acest spectacol, elevii prezintă o lecție demonstrativă, în care arată părinților și bunicilor tot ce au acumulat. Copiii deosebit de motivați și talentați, cărora li s-a cristalizat dorința de a deveni dansatori profesioniști, au posibilitatea de a se înscrie la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică "Octavian Stroia" din Cluj-Napoca.